Constituția României, în articolul 12, consacră ca simbol național Drapelul României, care este sărbătorit în fiecare an la data de 26 iunie. Pornind de la acest text constituțional, social-democrații botoșăneni desfășoară anual acțiuni menite să promoveze tricolorul la nivelul județului Botoșani. Anul acesta, împreună cu micii românași din Vlăsinești, social-democrații au realizat o coregrafie tricoloră,…
Author: Ionut Iosub
Campania organizată de PSD Botoșani „Salvează vieți! Donează sânge!” și-a atins obiectivul: peste 200 de persoane mobilizate din tot județul
Campania „Salvează vieți! Donează sânge!”, inițiată și coordonată de deputatul social-democrat Dan Șlincu, a ajuns la final! Timp de două săptămâni, Organizația Județeană PSD Botoșani a mobilizat peste 200 de voluntari – membri de partid din toate organizațiile locale, aleși locali, parlamentari social-democrați – care s-au prezentat la punctele de recoltare ale Centrului de Transfuzie…
Examenul național de bacalaureat – prima probă
La nivelul județului Botoșani 2672 de candidați s-au înscris pentru a susține proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat. Au fost prezenți la proba E.c) – Matematică/Istorie un număr de 2595 de candidați. Niciun elev nu a fost eliminat din examen. La această probă au absentat 77 de candidați….
Noi facilități pentru plățile efectuate la stațiile SelfPay
Plățile taxelor fără debit sunt mai simple și mai ușoare! Începând cu această lună – iunie 2023 – locuitorii municipiului Botoșani au posibilitatea să își achite taxele fără debit, precum taxa de buletin, taxa de autorizație construire, taxa de liberă trecere, taxa de recenzare, taxa judiciară de timbru, taxa de divorț administrativ și taxa pentru…
Percheziții la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals
În data de 26 iunie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din municipiul Botoșani și comuna Cristești, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul…
Anunț finalizare proiect
U.A.T. COMUNA BALUSENI anunta finalizarea activitatilor proiectului “Consolidarea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea corespunzatoare a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat din Comuna Baluseni, judetul Botosani”, cod SMIS 147501. Proiectul a fost finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014- 2020, Componenta 1 REACT-EU, Axa Prioritara 10 Protejarea sanatatii populatiei in contextul…
,,Ale mele visuri….” emoții de licean – Bacalaureat 2023
Au început emoțiile și pentru absolvenții clasei a XII-a, azi cu proba scrisă la limba și literatura română, care este obligatorie la toate profilurile. Regulile nu s-au schimbat față de ceilalți, accesul candidaţilor în centrele de examen la proba de română s-a făcut în baza actului de identitate iar pentru rezolvarea subiectelor elevii au voie…
Stație I.T.P. nou deschisă în Botoșani
Try Grup Betoane Botoșani a deschis la Hudum o stație I.T.P. cu dotări de ultimă generație, unde se pot efectua verificări tehnice periodice pentru clasele II și III (autoturisme, camioane, remorci și semiremorci), dar și pentru utilaje M.A.L. (mașini-lucrări-autopropulsate). În imediata apropiere a stației ITP se regăsește și un Service auto autorizat R.A.R. pentru lucrări…
Social-democrații botoșăneni, purtători de ie cu mândrie
Social-democrați au demonstrat – și nu o singură dată – că țin la rang de cinste și promovează cu consecvență valorile, autenticitatea, tradițiile și porturile românești. Cu dăruire, dorință, implicare și iubire față de tot ce înseamnă pur și autentic românesc, “Șezătorile Iei”, evenimentul inițiat de Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani, au ajuns la…
TRYGRUP angajează Inginer/Maistru drumuri si poduri
Căutăm colegi noi pentru sectorul de infrastructură rutieră, drumuri și poduri. Vrei să faci parte dintr-o echipă profesionistă și motivantă? INGINER/MAISTRU DRUMURI ȘI PODURI Cu ce ne ocupăm și la ce poți aștepta când vă alăturați echipei noastre? Condiţii excelente de muncă; Salariu motivant; Tel. 0745282951 www.trygrup.ro
Workshop „Optimizare și performanță în formarea profesională”
Asociația Consensual vă invită să participați la workshop-ul organizat pentru promovarea metodelor și tehnicilor de lucru moderne folosite în procesul de instruire a angajaților, organizat prin proiectul „Formare pentru performanță”, pentru a fi preluate și utilizate de alți formatori/instituții/persoane fizice, pentru creșterea participării la Formare Profesională Continuă (FPC). Evenimentul va avea loc la Camera de…
Bărbat dispărut în apele Lacului de acumulare Stânca-Costești. Au fost chemați scafandri de la Neamț
Astăzi, la prânz, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 40 ani, care a intrat în apele Lacului de acumulare Stânca-Costești și nu a mai ieșit la suprafață. Din primele informații, acesta era cu un prieten, care a încercat să îl salveze. Nu a reușit și a sunat la…
Deținuți în vizită la Muzeul de Etnografie din Botoșani
Istoria este “buletinul de identitate” al persoanei, al poporului, este un ghid de navigație în timpuri de răstriște (David McCullough). Istoria este cartea de căpătâi a neamului care educă și formează caractere. Având în vedere valoare formativă a activităților desfășurate în cadrul muzeelor, adevărate cufere cu piese și expoziții cu valoare istorică, 12 deținuți însoțiți…
Festivalul Internaţional al Cântecului, Jocului şi Portului Popular “Vasile Andriescu”, la a XVI-a ediție
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Botoşani, organizează Festivalul Internaţional al Cântecului, Jocului şi Portului Popular “Vasile Andriescu”. Manifestarea se află la cea de-a XVI-a ediție, iar anul acesta festivalul are ca noutate…
Evaluarea Națională. Azi, Matematică
Elevii din clasa a VIII-a au susținut astăzi, 21.06.2023, a doua probă a Examenului de Evaluare Națională. Din totalul celor 3989 de elevi de clasa a VIII-a (N.R:: jud. Botoșani), înscriși pentru a susține examenul de Evaluare Națională, au participat la proba de Limba Română 3805 elevi, iar la proba de Matematică au participat 3796…



