Un nou pas major pentru Autostrada Unirii A8: Compania Națională de Investiții Rutiere CNIR semnează astăzi contractul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 DN24 Iași – Vama/Pod peste Prut Ungheni, cu asocierea condusă de ITINERA SPA, alături de SAIPEM S.P.A. și ICM S.P.A.
Este ultimul tronson al Autostrăzii Unirii A8 pe teritoriul României, dar reprezintă și o premieră istorică: primii kilometri de autostradă care vor trece spre Republica Moldova.
Contractul include:
- 15,47 km de autostradă pe teritoriul României;
- aproximativ 5 km de autostradă în Republica Moldova;
- 14 poduri, pasaje și viaducte, cu o lungime totală de aproximativ 3,34 km;
- 2 tuneluri, însumând aproximativ 2,14 km;
- 2 noduri rutiere: nodul de perspectivă pentru legătura cu Spitalul Regional și Aeroportul Iași, respectiv nodul Golăiești;
- spații de servicii de tip S3.
Valoarea contractului este de 3,577 miliarde lei fără TVA, cu finanțare prin Programul SAFE – Security Action for Europe.
Durata totală este de 46 de luni:
10 luni pentru proiectare;
36 de luni pentru execuție.
Foarte important: sectorul prioritar Nod Golăiești – Vama/Pod peste Prut Ungheni are termene accelerate: 6 luni proiectare și 12 luni execuție.
În paralel, Guvernul Republicii Moldova a aprobat ieri noul acord cu România privind construirea, exploatarea și întreținerea infrastructurilor de transport de interes strategic, inclusiv podul rutier de frontieră peste Prut, între localitățile Ungheni de pe ambele maluri ale Prutului. Astăzi, acordul între cele 2 părți se semnează la Palatul Victoria, la finalul ședinței de Guvern.
Autostrada Unirii A8 nu mai este doar o autostradă a Moldovei istorice din România. Devine o infrastructură strategică de conectare europeană între România, Republica Moldova și, mai departe, spre estul Europei.
După ani de blocaje, promisiuni și documentații, autostrada spre Prut intră într-o etapă concretă: contract semnat, constructor desemnat, finanțare asigurată. A8 merge mai departe. Moldova se conectează. Europa se apropie.

