La inițiativa Asociației Județene de Baschet Botoșani, în colaborare cu Primăria Municipiului Botoșani, CSS Botoșani și cu sprijinul Try Grup Botoșani, pe terenul de Baschet de pe versantul Pacea – Complex de Agrement Cornișa, au avut loc activități sportive specifice, în care au fost angrenați peste 100 de copii însoțiți de părinții lor.
Au fost organizate jocuri și meciuri în care copiii au fost în centrul atenției.
Pe lângă ei, părinții din care spiritul copilăriei nu a dispărut au fost angrenați în jocuri, totul desfășurându-se într-o atmosferă de bună dispoziție.
Evenimentele au început la ora 10:00 și au culminat în jurul orei 17:00 cu un meci între o echipă old boys din Botoșani și o echipă de liceeni din municipiu.
Succesul acțiunii a reieșit și din dorința participanților de a repeta experiența cât de des ar fi posibil. “Cine uită a fi copil…”

































