În data de 17.10.2024 ora 17.00, în municipiul Botoșani se va desfășura predarea – primirea ȘTAFETEI VETERANILOR “INVICTUS”, la MonumentulEroilor din cel de-al II lea Război Mondial, (dispus la intersecțiadintre strada Cuza-Vodă și Calea Națională). Activitatea estededicată deopotrivă Zilei Armatei României și eroilor de ieri și de azi ai României.
ȘTAFETA VETERANILOR “INVICTUS” este un evenimentanual, aflat la a XI-a ediție și este o acțiune desfășurată la nivelnațional, care integrează eforturile a peste 500 de voluntar de a acoperi 3500 km în alergare și pe bicicletă, în scopul promovăriivalorilor naționale și respectul față de veteranii și eroii României, ce va avea ca punct final Monumentul Ostașului Român din Carei.
Evenimentul se desfășoară în perioada 04-25 octombrie 2024 și presupune purtarea în alergare a unei ștafete reprezentată de unadintre culorile drapelului tricolor, pe trei trasee – albastru, galbenși roșu.
– Traseul albastru va cuprinde vestul țării și a plecat din Târgu Jiu pe data de 04. 10. 2024.
– Traseul galben cuprinde centrul țării și a început din Giurgiu pe data de 15. 10. 2024 — Traseul roșu, a luatstartul din cadrul Semimaratonului de la Călărași pe data de05.10.2024. Traseul va trece prin Fetești 06.10, Constanța07.10, Tulcea 08.10, Brăila 09.10, Buzău 11.10, Focșani12.10, Bârlad 14.10, Bacău 15.10, Piatra Neamț 16.10, Iași17.10, Botoșani 18.10, Suceava 19/20.10, Bistrița 21/22.10, Baia Mare 23/24.10, Satu Mare 25.10 cu ajungere la Carei în25.10.2024.
