SC RADIANA ECO-SCAN SRL anunță incheierea proiectului nr. 656 intitulat: „Dotarea și modernizarea companiei SC RADIANA ECO-SCAN SRL”, înscris în cadrul acțiunii 4.1.1. „Investiții în activități productive”.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 14 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), și Autoritatea de Management pentru PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE 2014-2020 (AMPOC).
Scopul proiectului îl constituie dezvoltarea tehnologică în vederea îmbunătățirii calității serviciilor medicale oferite de către compania SC RADIANA ECO SCAN SRL.
Obiectivele pe termen scurt, mediu și lung:
- Creșterea capacității tehnologice a companiei SC RADIANA ECO SCAN SRL față de 2020 cu minim un echipament, până la sfârșitul perioadei de implementare.
- Menținerea numărului mediu de 1 angajat al companiei SC RADIANA ECO SCAN SRL până la sfârșitul perioadei de sustenabilitate a proiectului, față de anul 2020.
- Dezvoltarea capacității tehnologice verzi a companiei SC RADIANA ECO SCAN SRL cu un echipament menit să contribuie la eficientizarea energetică a firmei până la sfârșitul perioadei de sustenabilitate.Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020Persoană de contact:
Mihăiuc Constantin – Manager de Proiect
Tel.: 0744598301
e-mail: radianaecoscan@gmail.comComunicat incheiere proiect II-

