În vremuri grele, în care foarte multe persoane se plâng de faptul cǎ nu au o țarǎ ca ,,afarǎ”, poate a venit timpul să punem problema altfel. Noi ce am făcut pentru Țară?
Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 7 Botoşani pot răspunde clar la această întrebare. Dincolo de treaba bine făcută oră de oră, dincolo de performanțele extraordinare la olimpiade şcolare, mai există ceva: dorința de a face bine, de a ajuta, de a schimba măcar o părticică din lumea aceasta.
Elevii școlii noastre, susținuți de părinți şi de profesori, s-au implicat în acțiuni de voluntariat care au adus zâmbete pe chipuri triste. În luna octombrie, în prima zi din Săptǎmâna altfel, au organizat târgul caritabil ,,Nouǎ ne pasă!”, în urma căruia s-au oferit daruri copilașilor de la Grupa Fluturașilor de la Grădinița Costești.
A urmat participarea la campania națională ,,Încalță un copil de iarnă!”, în urma căreia 41 de copilași din Prăjeni, Meletin și Tudora (Centrul pentru copii aflați în situații de risc ,,Voinicelul”) se vor bucura de ghetuțe noi. După campania SNAC ,,Săptămâna legumelor și fructelor donate”, s-au adunat daruri consistente care au ajuns la bătrânii din Căminul pentru persoane vârstnice, Trușești, prin intermediul Protopopiatului Botoșani, departamentul Misiune. Continuăm cu Shoebox – campanie Interact și ,,Prietenii lui Moș Crăciun”, ca în fiecare iarnă. Copiii-Lumină sărbătoresc Ziua Națională cu gândul la cei mai puțin norocoși, cu promisiunea că vor fi mereu empatici, generoși, darnici.

