Inspectoratul Școlar Județean Botoșani implementează proiectul POCU cu titlul ”Educație, egalitate, nediscriminare, normalitate” (E2N2), cod SMIS 153321, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară-Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Apel POCU/717/5/1/Reducerea numărului de comunități marginalizate (romă și non-romă) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității romă, prin implementarea de măsuri/operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC și are valoarea de 3808186,50 lei, fiind desfășurat între 15 septembrie 2021 și 31 decembrie 2023. Obiectivul general este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune sociala în ZUM(zonă urbană marginalizată), prin dezvoltarea personală, dezvoltarea competențelor cognitive și culturale, cultivarea de valori și atitudini pentru creșterea performanțelor școlare, prin organizarea de activități de învățare formale și nonformale pentru 100 de elevi și 100 de părinți din teritoriul SDL (ZUM 1, ZUM 2 si ZUF) din municipiul Botoșani, complementare activităților didactice, pe o perioadă de 16 luni.
După nouă luni de activități intense și diverse, în cadrul cărora copiii au participat la două cursuri aptitudinale (stabilite pe baza profilului aptitudinal) dintre cele zece oferite în cadrul proiectului, respectiv: arte plastice, actorie, dans modern, canto muzică ușoară sau populară, acordeon, jurnalism și comunicare, gastronomie, tenis sau fotbal, au fost organizate 10 evenimente de prezentare a rezultatelor finale, câte unul pentru fiecare curs aptitudinal, intitulate ”Talent show”.
Elevii care au reușit să se remarce și în cadrul orelor de curs, au oferit spectatorilor – elevi, părinți, profesori, adevărate momente de bucurie, munca lor fiind încununată de succes și de aplauze binemeritate.
Elevii înscriși la cursul de arte plastice și-au expus câteva lucrări reprezentative în cadrul unei expoziții, cei de la gastronomie au realizat un adevărat festin culinar, fotbaliștii au intrat în competiție cu alți elevi, iar elevii de la grupele de tenis au participat la un turneu. Micii jurnaliști au realizat un interviu maraton și au inclus în ziarul copiilor Noi+E2N2 o multitudine de articole, pe care vă invităm să le parcurgeți la adresa https://noie2n2.ro/. Grupele de elevi înscriși la dans modern, acordeon, canto muzică ușoară sau populară ori la actorie s-au reunit într-un spectacol emoționant, pe scena Palatului copiilor Botoșani.
Cursurile vor continua până la sfârșitul lunii noiembrie, iar în data de 8 decembrie 2023, elevii vor participa la Conferința de închidere a proiectului, alături de părinți, profesori, directori de școli, reprezentanți ai beneficiarului – Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și autorități locale.
Proiectul și-a atins astfel obiectivul de a valoriza potențialului intelectual, cultural și artistic al elevilor, orientarea și consilierea lor pentru integrare socio-profesională, conștientizarea emoțiilor, problemelor și riscurilor, precum și a stereotipurilor și prejudecăților care le sunt asociate, astfel încât toate aceste riscuri să se diminueze, să crească imaginea și stima de sine, precum și gradul de interacțiune și de toleranță interetnică, pentru promovarea interculturalității și diversității, având în permanență sprijinul profesorilor și a întregii echipe de implementare, cărora le mulțumim.
Ne bucurăm că ”Educația și normalitatea sunt la putere!”
Manager proiect, Prof. Dr. Ada Alexandrina Macovei
Reprezentant legal al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Prof. Maria Cristina Bălăucă















