După multe deficiențe și întârzieri ale zborurilor din ultima vreme, compania low-cost Wizz Air a anunțat că renunță la o serie de zboruri de pe Aeroportul Internațional Salcea Suceava, rămânând doar cinci destinații externe, către Londra (Luton), Roma, Milano (Malpensa), Dortmund și Memmingen.
Wizz va opera în continuare de pe aeroportul din Iași zboruri către Larnaca, Eindhoven, Bruxelles, Paris Beauvais și Bologna.
„Wizz Air a anunţat astăzi planurile de ajustare a reţelei şi de optimizare a activităţii din România pentru a creşte fiabilitatea operaţională pentru clienţii locali. Mai exact, compania aeriană îşi ajustează reţeaua din Suceava şi se va concentra pe zborurile ce vor fi operate în continuare, pentru a optimiza mai bine timpul de zbor şi a minimiza perturbările şi anulările pentru clienţii din România.
Începând cu 28 octombrie 2023, compania aeriană îşi va închide baza de la Suceava, urmând să opereze în continuare zboruri pe cinci rute actuale din Suceava către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund şi Memmingen”, anunţă compania.
Clienţii care au rezervat direct prin site-ul companiei sau prin aplicaţia pentru mobil a companiei şi care sunt afectaţi de schimbări vor fi notificaţi prin e-mail şi pot opta pentru reprogramarea gratuită, pentru o rambursare de 120% din tariful iniţial sub formă de credit de companie sau rambursarea a 100% din banii achitaţi.
„Ca urmare a planurilor de optimizare a pieţei din România, menite să sporească fiabilitatea operaţională pentru clienţii noştri locali, operaţiunile noastre din Suceava au devenit nesustenabile.
Cu toate acestea, ne menţinem angajamentul de a sprijini creşterea continuă în România. Wizz Air nu va părăsi Suceava şi va continua să opereze peste 50% din capacitatea sa anterioară de la Suceava pentru a sprijini în continuare conectivitatea, asociată cu preţuri scăzute şi o experienţă de înaltă calitate.
Principalele noastre obiective sunt de a contacta cu promptitudine toţi clienţii afectaţi, oferindu-le îndrumare precisă cu privire la opţiunile disponibile, şi de a ne extinde sprijinul pentru echipajul nostru de la Suceava.
Wizz Air persistă în a oferi tarife competitive de pe mai multe aeroporturi din România, inclusiv Iaşi, Cluj, Sibiu, Bucureşti, Timişoara şi Craiova”, a spus Diarmuid O”Conghaile, directorul general al Wizz Air Malta.
Aeroportul din Suceava a mai rămas în acest an, la finalul lunii martie fără șase rute internaționale operate de compania irlandeză low-cost Ryan Air, care a renunțat la zborurile către Bruxelles, Dublin, Manchester, Milano, Roma, Treviso și Viena.
