Sâmbătă seară, în Aula Colegiului Național A.T. Laurian Botoșani, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Concursului Interjudețean de Matematică ”Dimitrie Pompeiu”.
Tot astăzi, la Botoșani, a avut loc Conferința Anuală a Societății de Științe Matematice din România, dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea pe meleagurile botoșănene a matematicianului Dimitrie Pompeiu.
La festivitatea de premiere a participat și directorul Cancelariei Prefectului, Cătălina Acatrinei, care a prezentat mesajul reprezentantului Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă:
” Este o onoare pentru noi să găzduim Conferința Anuală a Societății de Științe Matematice din România, iar pentru acest lucru îi felicit pe organizatori, pedagogi de elită care fac cinste profesiei și județului nostru, felicitări domnule profesor Ioan Ciobănașu. Ne onorează faptul că elita matematicii din România se întâlnește la Botoșani.
Adevărul este că județul Botoșani a avut mereu matematicieni cu care să se mândrească. Matematica este un limbaj universal care s-a dezvoltat odată cu evoluția umană. Iar din momentul în care Galileo a măsurat viteza cu care cad obiectele, viitorul omenirii s-a schimbat pentru totdeauna. O problemă de fizică, rezolvată de un profesor de matematică, despre care s-a spus că ar fi de fapt, un exercițiu de logică.
Gânduri bune și felicitări se îndreaptă și spre elevii care au participat la Concursul Interjudețean de Matematică ”Dimitrie Pompeiu”. Vă felicit, dragi copii, pe voi, pe părinții și pe profesorii voștri, care v-au susținut și v-au îndrumat pe calea performanței, într-un domeniu atât de provocator. Rezultatele obținute de voi cinstesc memoria matematicienilor care s-au născut pe aceste meleaguri și totodată contribuie la promovarea imaginii județului nostru. Cu siguranță, cum e să ai succes, nu mai reprezintă pentru voi o necunoscută.
În final, încă odată, felicitări organizatorilor! Vă felicit din inimă pentru organizarea acestei prestigioase conferințe și a concursului Interjudețean de Matematică ”Dimitrie Pompeiu” pentru eforturile depuse și pentru că vă implicați cu succes în viața comunității.
Mulțumesc tuturor celor de față!
Respect și amintire celor care nu mai sunt.”

















