În 2020 ne-am asumat derularea a două proiecte de amploare pentru infrastructura Penitenciarului Botoșani, astfel încât executarea măsurilor privative de libertate să se realizeze în acord cu standardele europene, prin îmbunătățirea condițiilor de deținere și a facilităților existente la acest moment.
Am prospectat, am proiectat, am analizat, iar acum urmează să extindem spatiul custodial existent. De la CONCEPT și până la REZULTATUL final, a fost nevoie mai întâi de viziune, alegere și asumare.
Viziunea a devenit realitate odată cu semnarea contractului de achiziție publică de lucrări aferente obiectivului de investiții “Pavilion nou de deținere (C) cu 80 de locuri de cazare, punct primire deținuți și post control nr. 2” în data de 05.05.2023 cu SC DELTA CON SRL, care va fi partenerul nostru în îndeplinirea obiectivelor asumate prin Memorandumul nr. 95746/2019/09.2020.
Ne angajăm ca, într-un termen de 20 luni, să finalizăm investiția cu o valoare de 12.791.030 lei fără TVA. Pășim alături pe acest drum cu încredere și cu certitudinea faptului că noul pavilion va răspunde cerințelor de calitate din punct de vedere logistic și funcțional, aliniindu-se normelor europene.
Urmează un nou proiect, Complex Corecțional, format din pavilion 320 de locuri și pavilion multifuncțional.







