20 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 2 Roșiori, care fac parte din Ansamblul Artistic ”Așa-i jocu-n Roșiori”, însoțiți de doamna coordonator Gabriela Pușcașu, au vizitat astăzi Instituția Prefectului – Județul Botoșani.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă le-a explicat copiilor rolul pe care îl are Instituția Prefectului la nivel județean, le-a vorbit despre colaborarea cu celelalte instituții și a răspuns întrebărilor adresate de vizitatori.
Totodată, prefectul i-a felicitat pe copii pentru activitatea desfășurată în cadrul Ansamblului Artistic ”Așa-i jocu-n Roșiori”, le-a urat succes în toate activitățile la care participă, exprimându-și disponibilitatea pentru susținerea lor.
În finalul întâlnirii, Sorin Cornilă i-a invitat pe copii să participe la activitățile organizate de Instituția Prefectului Județul Botoșani împreună cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
”O vizită care ne-a bucurat, i-am văzut pe copii interesați, receptivi. Cine știe, poate printre ei sunt viitorii funcționari publici. Vom continua aceste acțiuni în viitor, așa cum ne menținem angajamentul de a veni în sprijinul oricărei persoane care apelează la Instituția Prefectului, în limita atribuțiilor stabilite prin lege” a concluzionat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.





