Sportivii botoșăneni care au strălucit la Jocurile Olimpice de la Tokyo dar și antrenorii care i-au descoperit și selecționat vor deveni cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani.
Primarul Cosmin Andrei va iniția un proiect de hotărâre în acest sens, ce va fi inclus pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local din această lună.
„Imediat ce am primit vestea că doi botoșăneni au cucerit medalii olimpice la canotaj, din care prima de aur pentru delegația României, am susținut că trebuie să intre în rândul cetățenilor de onoare ai orașului. La fel de importanți sunt și cei care i-au descoperit și i-au încurajat să meargă pe acest drum, antrenorii Iulia și George Bulie”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Simona Geanina Radiș, în vârstă de 22 de ani, din Avrămeni, a cucerit medalia olimpică de aur la ediția de vară a jocurilor din acest an, la categoria dublu vâsle. În 2020 şi 2021, Simona Radiş a devenit dublă campioană europeană la aceeași categorie iar în luna decembrie a anului trecut a primit de la World Rowing şi titlul de „stea în ascensiune” a canotajului mondial. Simona a fost descoperită și selecționată de George Bulie.
Mugurel Vasile Semciuc, de 22 de ani, din Trușești, este deținătorul medaliilor de argint, la categoria patru rame, la Campionatul Mondial din 2019 și la cel European, din 2021. La Jocurile Olimpice a câștigat tot medalia de argint. Botoșăneanul a fost descoperit și selecționat de Iulia și George Bulie.
Printre cei mai apreciați antrenori de canotaj, Iulia și George Bulie au descoperit sportivi de medalii la cele mai importante competiții mondiale. Prin profesionalismul și priceperea lor, Botoșani a fost și este o adevărată pepinieră de sportivi pentru canotajul românesc.
Și Consiliul Județean Botoșani premiază performanța, a anunțat deja pe o rețea de socializare Doina Elena Federovici, președintele CJ:
“În ședința extraordinară de miercuri vom aproba sumele cu care vor fi premiați cei doi performeri olimpici botoșăneni: Simona Geanina Radiș, medaliată cu aur în proba de dublu vâsle feminin de la Tokyo, și Mugurel Vasile Semciuc, medaliat cu argint în proba de patru rame. Este vorba de 10.000 de lei pentru Simona Radiș și de 7.500 de lei pentru Mugurel Semciuc.
Premierea efectivă a celor doi mari performeri o vom facem pe 18 septembrie. Data am convenit-o de comun acord cu doamna Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj și cu cei doi performeri.
Imediat după ședința Consiliului Județean, aparatul tehnic împreună cu Primăria Botoșani va demara pregătirea manifestării, pentru că aceasta trebuie să se ridice la nivelul performanței celor doi campioni.
În cadrul manifestării, vor primi distincții toți cei nouă sportivi care au reprezentat județul la Jocurile Olimpice și antrenorii care i-au descoperit sau pregătit. De asemenea, vom pregăti și alte surprize atât pentru sportivi, cât și pentru botoșănenii care vor lua parte la manifestări.






